nu doar spun, chiar îmi e teamă
Că nimic nu înțelegemși chiar nu băgăm de seamă
Cum ajung sinucigașiisă ne-arate ce-i iubirea,
Între cei ce-și pun stindardecă salvează omenirea.
Nu vedem cum pier bătrânii
obosiți de-atâta trudă,
Între două explicațiice mai mult ne fac în ciudă,
Vin tot felul de convulsiiși tot felul de dezastre,
Însă noi ne scoatem ochiicăutând motiv în astre.
Ne lovim unii pe alții,
n-avem nici un gând de milă,
Ba,mai spunem, cu emfazăca ne e de țară silă,
Vrem ucideri la comandă,vrem destine-n pușcărie,
Ne sunt toți datori cu fapte...Noi fără de datorie...
Dacă arde toată țara,
nu ne doare, nu ne pasă,
Nu conteaz că sunt uniifără casă, fără masă,
În principiu-i necesarăchiar legea fără de lege
Când ne umple de mândriacă putem ceva-nțelege...
Mulți vorbesc aflați în treabă,
cu motiv că știu de toate,
Că prin simpla lor prezențăviața merge ca pe roate,
Între lipsuri și absențese ascund absurde scuze,
Și, în umbra lor, toți lașiipuși de alții să acuze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu