Între vină și pedeapsă

Fac fraude în fiecare zi,
Mereu comit o faptă interzisă,
Îndemn mereu, pe oameni, a trăi,
Și-a nu-și lăsa speranța compromisă.

Ajung, fără să vreau, un infractor,
Cu fapte-n formă mult continuată
Fiindcă spun că nu-s doar muritor
Și știu povești din vremi de altădată.

Aflu acum că sunt un predispus
La un proces ce nu se mai termină,
Rejudecat, că orice zi în plus,
Trăind-o-ajung să mai adun o vină.

Sunt martori ce declară mai mereu
Că nu mă las, oricât sunt dat de-o parte,
Și-mi tot adun, altfel, în felul meu
Agoniseli ce nu se tem de moarte.

Mă simt ca urmărit, mă simt vizat,
De-aceea poate nu mă pot ascunde,
Nici nu mă las, cumva, intimidat,
Și pot, la întrebări, oricând, răspunde.

Fac fraude, deși nu fac nimic,
Deși nu iau ceva când spun cuvinte
De care-n nici un fel nu mă dezic,
Că nu-s gândite ci venite-n minte.

Doar temerea de pierderi din senin,
Mă vede ca și hoț de drumul mare,
Cerând, ca și pedeapsă, să mă-nchin
Sau să mă las sedus de disperare.

Pedeapsa o primesc, rămân cinstit,
Dar față-n față nimeni n-o aplică,
Și nimeni nu îmi spune ce-am greșit,
De-ajung să cred că lor mai mult li-i frică.

Dar fraude... eu reunosc... tot fac,
Nu-mi trec nicicând trăirile prin vamă,
Cu plata pe iubire nu mă-mpac,
Și nici pe cerșetori nu-i iau în seamă!