Înger, cheie și femeie

Cu mine ai fost înger și femeie,
Simțeam că patul este rupt din rai,
Și gânduri se zbăteau într-o idee,
Și se țineau de mine ca un scai.

Eram un tot sub cerul plin de stele
Și dedesubt un pod masiv de nori,
Iar clipele se declarau rebele,
Punând pe chipu-ți aurii culori.

Nimic nu se vedea înspre departe,
Nici n-avea cum, eram un univers,
Ce ne numea un tot până la moarte,
Cu unic drum, în lungu-i rodnic mers.

Mi te-ai redat, voindu-te știută
În gândul unei vieți fără sfârșit,
Dorindu-ți o trăire cunoscută
Cu sens în tot ce, tainic, mi-ai șoptit.

Din Ceruri coborâtă, ești divină,
Rodind simțiri și magice trăiri,
Lăsându-mi timp destul să-mi aparțină
Sfântu-ți sălaș al marii împliniri.

Și de aici fiind, m-ai vrut în tine,
Dându-mi, pe drept, motiv de a simți,
Că, omenește, neștiutul bine,
În doi, ușor se poate defini.

Nu m-am putut, în nici un fel, ascunde,
Ți-am spus că timpul s-a oprit în loc,
Că adevăruri simple și profunde,
Mi te-arătau ca dar întru noroc.

Și ți-am mai spus că vieții îmi ești cheie,
Că sunt eu însămi foc, ori jar încins,
Fiindu-mi, tu, și înger și femeie,
Ce iarăși, spre visare, m-a împins.