Eu nu te-ntreb deloc de unde vii,
Suntem, de-o-ntreagă viață aruncați...
Tu n-ai știut... Îți spun acum să știi...
În zodia lăstarilor tăiați...
Suntem voiți ca simpli trecători
Ce n-ar avea mai multe de văzut,
Că mult prea mult fiind cunoscători
Și-ar aminti prin câte au trecut.
Din amintiri, de peste timp și vieți,
Suntem, ca amintiri, învățături,
Ce pun autografe și peceți
Pe mângâieri, pe șoapte, pe securi.
Și încă multe suntem și nu știm,
Drumul cel drept de ce-i întortocheat,
Sau când, pentru un fleac, îl părăsim
Simțind că rătăcind e minunat.
Dar suntem viță de alai ceresc,
În contra unui timp ce pare viu,
Ce-i obligat, prin datul omenesc,
S-arate că nicicând nu-i prea târziu.
Împreunați, în miez de ev aprins,
Când disperarea a ajuns cu preț,
Suntem meniți cărbuni de jar încins
Ce dă iubirii țel și rost măreț.
Suntem, de drept, subiectul unui vis
Ce încrestat în carnea ta îl văd,
Ce, ca porniri, în mine stă închis,
Și, nedeschis, e cale spre prăpăd.
La tine-i cheia, timpul e venit,
Lasă-l să fie, ia-l de tot, întreg,
Fă-l adevăr, fă-l rod și chip dorit,
Ca eu, misterul tău, să ți-l dezleg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu